A douăzeci și doua arcană este despre neamul care s-a întrerupt, deși ar fi putut să continue. Linii curmate prin hotărârea cuiva; copii pe care nu a mai fost cu putință să îi nască sau pe care nu i-au dorit.
Urmașul întâlnește aceasta ca o greutate în a continua. Copiii nu apar, apar târziu sau cu eforturi mari; sau apar, dar legătura cu ei nu se leagă, iar linia se rupe deja nu biologic, ci în esență. Uneori povestea sună altfel: omul simte că „la el se termină totul”, fără vreun motiv exterior să creadă asta.
Îndreptarea — continuarea în sens larg. Copiii proprii, cei adoptați, cei luați în grijă; dar și transmiterea — a ceea ce știi și a ceea ce poți face, celor mai mici. Neamul continuă nu doar prin sânge, iar această lege se închide prin faptul că după om rămâne cineva căruia a apucat să îi transmită ceva.
*Calculul numește o poveste de neam, nu un diagnostic și nu o prognoză. Chestiunile legate de naștere se rezolvă cu medicul.*