A douăzeci și una arcană este despre trădarea locului și a comunității căreia omul îi aparținea. Denunțul, trecerea de partea celor veniți cu războiul, darea alor săi pe mâna altora de dragul propriei siguranțe.
Urmașul simte aceasta ca lipsă de rădăcini. Nicăieri nu ajunge cu adevărat de-al locului: nici acolo unde s-a născut, nici acolo unde a plecat; îl trage să schimbe locul, iar după mutare senzația revine. Adesea există alături o poveste de familie despre care nu se știe decât că „bunicul a făcut ceva de felul ăsta”, fără amănunte.
Îndreptarea — să slujești locul în care trăiești. Nu în sens răsunător, ci în cel direct: să faci ceva folositor pentru cei din jur, acolo unde stai acum. Și să nu câștigi pe seama alor tăi — această lege este în primul rând despre alegerea celui pe care îl dai ca să scapi tu.