A doua arcană vorbește despre ruptura dintre mamă și copil acolo unde ea nu era de neocolit: copilul a fost lepădat, dat altora, lăsat fără îngrijire — sau, dimpotrivă, copilul ajuns mare și-a șters mama din viața lui.
În generațiile următoare, aceasta se citește ca răceală pe linie maternă. Femeile neamului se apropie greu de proprii copii, grija se dă cu efort sau este înlocuită cu bani; fiicele repetă ceea ce condamnau la mama lor. Nu rareori există alături o poveste despre felul în care „mama nu a acceptat” sau „mama nu a iertat”, iar ea se întinde pe două-trei generații.
Îndreptarea merge înspre mamă și înspre femeile neamului: să refaci legătura acolo unde s-a rupt, să iei asupra ta grija adevărată — nu cea de sărbătoare, ci cea zilnică și obositoare. Și să nu treci supărarea mai departe, asupra propriilor copii: lanțul se rupe acolo unde cineva încetează primul să răspundă la fel.