A patra arcană este despre munca nefăcută, deși omul răspundea de ea. Nu despre oboseală și nu despre odihnă, ci despre ceea ce a fost lăsat la jumătatea drumului, iar din pricina asta au avut de suferit alții: ceea ce nu s-a terminat de construit, ceea ce nu a supravegheat nimeni, ceea ce s-a amânat până la nenorocire.
În neam, aceasta se preface în treburi care nu ajung niciodată la capăt. Se începe cu tragere de inimă, se termină rar; munca se devalorizează — și a sa, și a altora; apare senzația că efortul nu duce nicăieri. Adesea merge alături obiceiul de a aștepta ca altcineva să termine.
Îndreptarea — să duci până la capăt ceea ce ai început deja, chiar dacă a încetat să te mai intereseze. Și să îți asumi răspunderea pentru rezultat, nu pentru străduință: făcut sau nefăcut, fără explicații intermediare. O treabă dusă până la capăt cântărește aici mai mult decât zece începute.